Adapostul porumbeilor
Una dintre cele mai mari probleme ale creşterii porumbeilor este adăpostul. Problema nu se ridică datorită pretenţiilor porumbeilor. În esenţă aceştia nu au nevoie de prea multe condiţii, dar este foarte important ca adăpostul să permită o întreţinere corespunzătoare: igiena, hrănirea, împerecherea, un trai linştit sunt facilităţiile pe care adăpostul trebuie să le îndeplinească. Toate acestea se află în strânsă legătură cu performaţele pe care le veţi obţine pe viitor împreuna cu porumbeii dumneavoastra.În funcţie de preţ, locaţie şi dorinţele crescătorului, adăposturile pot avea diverse dimensiuni.
Cel mai simplu adăpost este reprezentat de o cuşcă de lemn cu o deschidere circulară, care poate fi aşezată în interiorul unei clădiri sau a unui grajd. Este esenţial accesul omului la acest adăpost, în vederea curăţării lui, precum şi pentru a putea verifica dacă este mâncare şi apă destulă.
Un alt tip de adăpost este cel plasat pe un acoperiş sau pe un suport special, având un volum minim de 1 m3. Acesta are nevoie de următoarele componente: un orificiu de intrare, o fereastră pentru accesul luminii, precum şi de o uşiţă care să permită accesul crescătorului la interior. Acest tip de adăpost este destinat în special începătorilor, permiţând extinderea lui şi poate adăposti până la 2 perechi de porumbei.
Cel mai popular tip de adăpost este cel de grădină care pe lângă componentele necesare porumbeilor, are şi un culoare de trecere pentru crescător, care să îi permită accesul foarte uşor la compartimente şi la hrănitoare.
Crescătorii foarte pasionaţi au tendinţa de a cheltui extrem de mult pentru a crea cât mai extravagante astfel de adăposturi pentru porumbeii lor. Extravaganţa adăpostului nu este neapărat cheia performaţei şi a traiului fericit al porumbeilor. Indiferent de suma cheltuită în vederea construirii unui adăpost, trebuie să se ţină cont de o anumită componenţă a acestuia. Vom vedea în continuare care sunt aceste componente esenţiale unui adăpost pentru porumbei.
În primul rând, trebuie să se stabilească locaţia viitorului adăpost. Acesta va fi amplasat pe un sol uscat, fiind îndreptat spre S/S-E sau S/S-V, în funcţie de direcţia vântului dominant.
Porumbarul trebuie să fie amplasat la cel puţin 50cm de sol, pe nişte stâlpi de lemn, metal sau beton, pentru a preveni pătrunderea umezelii din pământ, precum şi a unor prădători. Distanţa dintre stâlpi este de maxim 2 m, aceştia fiind înfipţi într-o fundaţie de beton, de 80-90cm adâncime, 22cm lăţime, iar lungime depinzând de lungimea porumbarului (de exemplu pentru un porumbar de 2,70X6,20, dimensiunea fundaţiei este de2,50X6,00).
Pentru o mai bună întelegere a tehnicii de construire a porumbarului, vom considera în continuare ca dimensiuni ale acestuia: 2,70X6,20.
Podeaua
Pe stâlpii înfipţi în beton se vor aşeza 2 grinzi orizontale, groase de 10X10cm şi lungi de 6,16m, acestea fiind prinse cu benzi magnetice, pentru o mai bună stabilitate; peste cele 2 grinzi, se vor fixa alte 10 grinzi transeversale, de 10X10X266cm, peste care se vor pune scândurile.
Cel mai simplu adăpost este reprezentat de o cuşcă de lemn cu o deschidere circulară, care poate fi aşezată în interiorul unei clădiri sau a unui grajd. Este esenţial accesul omului la acest adăpost, în vederea curăţării lui, precum şi pentru a putea verifica dacă este mâncare şi apă destulă.
Un alt tip de adăpost este cel plasat pe un acoperiş sau pe un suport special, având un volum minim de 1 m3. Acesta are nevoie de următoarele componente: un orificiu de intrare, o fereastră pentru accesul luminii, precum şi de o uşiţă care să permită accesul crescătorului la interior. Acest tip de adăpost este destinat în special începătorilor, permiţând extinderea lui şi poate adăposti până la 2 perechi de porumbei.
Cel mai popular tip de adăpost este cel de grădină care pe lângă componentele necesare porumbeilor, are şi un culoare de trecere pentru crescător, care să îi permită accesul foarte uşor la compartimente şi la hrănitoare.
Crescătorii foarte pasionaţi au tendinţa de a cheltui extrem de mult pentru a crea cât mai extravagante astfel de adăposturi pentru porumbeii lor. Extravaganţa adăpostului nu este neapărat cheia performaţei şi a traiului fericit al porumbeilor. Indiferent de suma cheltuită în vederea construirii unui adăpost, trebuie să se ţină cont de o anumită componenţă a acestuia. Vom vedea în continuare care sunt aceste componente esenţiale unui adăpost pentru porumbei.
În primul rând, trebuie să se stabilească locaţia viitorului adăpost. Acesta va fi amplasat pe un sol uscat, fiind îndreptat spre S/S-E sau S/S-V, în funcţie de direcţia vântului dominant.
Porumbarul trebuie să fie amplasat la cel puţin 50cm de sol, pe nişte stâlpi de lemn, metal sau beton, pentru a preveni pătrunderea umezelii din pământ, precum şi a unor prădători. Distanţa dintre stâlpi este de maxim 2 m, aceştia fiind înfipţi într-o fundaţie de beton, de 80-90cm adâncime, 22cm lăţime, iar lungime depinzând de lungimea porumbarului (de exemplu pentru un porumbar de 2,70X6,20, dimensiunea fundaţiei este de2,50X6,00).
Pentru o mai bună întelegere a tehnicii de construire a porumbarului, vom considera în continuare ca dimensiuni ale acestuia: 2,70X6,20.
Podeaua
Pe stâlpii înfipţi în beton se vor aşeza 2 grinzi orizontale, groase de 10X10cm şi lungi de 6,16m, acestea fiind prinse cu benzi magnetice, pentru o mai bună stabilitate; peste cele 2 grinzi, se vor fixa alte 10 grinzi transeversale, de 10X10X266cm, peste care se vor pune scândurile.
Acoperisul
Deasupra pereţiilor exteriori vor fi montate 11 grinzi de 10X10cm, care vor depăşii pereţii cu 25 cm în spate şi 40cm în faţă. Peste grinzi se bat scânduri care depăşesc cu 20 cm pereţii laterali, iar peste aceste scanduri se pune un strat de carton gudronat, ce protejează împotriva intemperiilor. În locul cartonului gudronat se poate folosi fie tabla, fie ţigla. De asemena, acoperişul trebuie să aibă o streaşină, care este nevoită să fie periodic curăţată.
Panta acoperişului este o problemă puternic dezbătută; unii crescători preferă ca acoperişul să fie înclinat, pentru a se curăţa mai uşor, în timp ce alţii preferă acoperişurile plate, deoarece sunt mai confortabile aterizării şi odihnei porumbeilor.
Deasupra pereţiilor exteriori vor fi montate 11 grinzi de 10X10cm, care vor depăşii pereţii cu 25 cm în spate şi 40cm în faţă. Peste grinzi se bat scânduri care depăşesc cu 20 cm pereţii laterali, iar peste aceste scanduri se pune un strat de carton gudronat, ce protejează împotriva intemperiilor. În locul cartonului gudronat se poate folosi fie tabla, fie ţigla. De asemena, acoperişul trebuie să aibă o streaşină, care este nevoită să fie periodic curăţată.
Panta acoperişului este o problemă puternic dezbătută; unii crescători preferă ca acoperişul să fie înclinat, pentru a se curăţa mai uşor, în timp ce alţii preferă acoperişurile plate, deoarece sunt mai confortabile aterizării şi odihnei porumbeilor.
Peretii
Pereţii laterali se fac din stinghii pentru acoperişuri, de 4X6cm. Spatele porumbarului se va face din stinghii de 2,02m lungime, iar partea laterală din stinghii de 2,58m lungime; în cazul unui acoperiş înclinat, stinghiile din faţă vor avea lungimea de 2,32m. Acestea vor fi fixate de stinghiile de lungime 6,16m, cu care vor face unghi drept. Pe stringhii se vor prinde scandurile care vor constitui pereţii exteriori.
Pe peretele din faţă se montează ramele pentru găurile de zbor şi pentru geamuri, care se vor cumpăra prefabricate. Rama uşii se va monta pe unul dintre pereţii laterali.
Pereţii vor fi căptuşiţi pe interior cu un strat de 8mm, pentru a izola mai bine adăpostul. După terminarea construirii acestuia, pereţii vor fi vopsiţi pe exterior în mai multe straturi, pentru o mai bună protecţie împotriva intemperiilor.Pereţii interiori pot şi făcuţi din scânduri, plasă sau sârmă.
Compartimentarea adăpostului poate fi făcută în mai multe feluri, în funcţie de tipul porumbeilor din crescătorie sau de dorinţa crescătorului. Asfel, porumbarul se poate împărţii în 2 sau 3 compartimente. Prima variantă este destinată porumbeilor de agrement; în acest caz, un compartiment va fi destinat porumbeilor de prăsilă, iar celălalt porumbeilor tineri. Pentru porumbeii de zbor este mai potrivită compartimentarea adăpostului în 3 părţi, care, pe langă cele două compartimente menţionate mai sus, mai au un compartiment pentru stolul de zbor. Langă porumbar se va crea un compartiment special, destinat proumbeilor bolnavi.
Pereţii laterali se fac din stinghii pentru acoperişuri, de 4X6cm. Spatele porumbarului se va face din stinghii de 2,02m lungime, iar partea laterală din stinghii de 2,58m lungime; în cazul unui acoperiş înclinat, stinghiile din faţă vor avea lungimea de 2,32m. Acestea vor fi fixate de stinghiile de lungime 6,16m, cu care vor face unghi drept. Pe stringhii se vor prinde scandurile care vor constitui pereţii exteriori.
Pe peretele din faţă se montează ramele pentru găurile de zbor şi pentru geamuri, care se vor cumpăra prefabricate. Rama uşii se va monta pe unul dintre pereţii laterali.
Pereţii vor fi căptuşiţi pe interior cu un strat de 8mm, pentru a izola mai bine adăpostul. După terminarea construirii acestuia, pereţii vor fi vopsiţi pe exterior în mai multe straturi, pentru o mai bună protecţie împotriva intemperiilor.Pereţii interiori pot şi făcuţi din scânduri, plasă sau sârmă.
Compartimentarea adăpostului poate fi făcută în mai multe feluri, în funcţie de tipul porumbeilor din crescătorie sau de dorinţa crescătorului. Asfel, porumbarul se poate împărţii în 2 sau 3 compartimente. Prima variantă este destinată porumbeilor de agrement; în acest caz, un compartiment va fi destinat porumbeilor de prăsilă, iar celălalt porumbeilor tineri. Pentru porumbeii de zbor este mai potrivită compartimentarea adăpostului în 3 părţi, care, pe langă cele două compartimente menţionate mai sus, mai au un compartiment pentru stolul de zbor. Langă porumbar se va crea un compartiment special, destinat proumbeilor bolnavi.
Celule de cuibărit
O celulă de cuibărit este destinată unei singure perechi de porumbei, deoarece aceştia nu permit intrarea altor porumbei în spaţiul lor.
În funcţie de talia păsărilor, aceasta poate avea diferite dimensiuni, da pentru porumbei de talie medie, o celulă de 30X60cm este suficientă. Dimensiunea celulei trebuie stabilită astfel încât porumbeii să stea comod în ele şi să încapă în ea 2 cuiburi, pentru ca ouăle din a doua serie să nu se spargă datorită activităţii puilor din prima serie.
Celule de cuibărit se fixează pe perete, de preferat să în acopere în întregime. În acest sens, se pot modifica dimensiunile. Montarea celulelor este simplă; se fixează plăci verticale late de 30cm, din podea până în tavan, după care, pe aceste plăci se ataşează suporturile celulelor de cuibărit. Partea din faţă a acestora va fi din sârmă acoperită din material plastic, având o intrare care se poate închide. Porumbeii trebuie să aibă acces necondiţionat la celulă.
Primul rând de celule de cuibărit începe la 30cm de podea, pentru a preveni tendinţa porumbeilor de a pune stăpânire pe întreaga podea.
Împerecherea porumbeilor se realizeză prin lăsarea perechii înshise într-o celulă timp de mai multe zile, cu o cantitate de apă şi hrană suficientă.
O mai bună igienă a celulei se realizază prin plasarea pe podeaua sa a unei cutii acoperite cu sârmă, care permite ca excrementele să ajungă în interiorul cutiei. Grilajul care acorperă cutia trebuie să fie foarte stabil şi rigid, deoarece porumbeii nu vor depune ouăle într-o celulă a carei podea este instabilă.
În funcţie de talia porumbeilor se aleg şi cuiburile. În general acestea sunt farfurii de lemn, plastic sau ceramică, cu diametrul de 22cm. Acestea pot fi căptuşite cu materiale speciale, care se aruncă odata cu excrementele. Mai există şi cuiburi de unică folosinţă, care sunt igienice şi economice.
Pasaj
Uşa laterală este destinată intrării în pasajul construit special pentru a facilita gestionarea porumbarului. Pentru o libertate mai mare de mişcare, este indicat ca lăţimea pasajului sa fie de 80-100cm. Acesta îi va permite crescătorului să verifice hrana şi apa, să asigure o igienă corespunzatoare, să verifice starea porumbeilor, precum şi să depoziteze diverse instrumente necesare creşterii porumbeilor sau, hrana, medicamentele, carnetele de notiţe.
Un mare avantaj al pasajului, este faptul că permite crescătorului să aibă acces la porumbei fără a îi deranja pe aceştia.
O celulă de cuibărit este destinată unei singure perechi de porumbei, deoarece aceştia nu permit intrarea altor porumbei în spaţiul lor.
În funcţie de talia păsărilor, aceasta poate avea diferite dimensiuni, da pentru porumbei de talie medie, o celulă de 30X60cm este suficientă. Dimensiunea celulei trebuie stabilită astfel încât porumbeii să stea comod în ele şi să încapă în ea 2 cuiburi, pentru ca ouăle din a doua serie să nu se spargă datorită activităţii puilor din prima serie.
Celule de cuibărit se fixează pe perete, de preferat să în acopere în întregime. În acest sens, se pot modifica dimensiunile. Montarea celulelor este simplă; se fixează plăci verticale late de 30cm, din podea până în tavan, după care, pe aceste plăci se ataşează suporturile celulelor de cuibărit. Partea din faţă a acestora va fi din sârmă acoperită din material plastic, având o intrare care se poate închide. Porumbeii trebuie să aibă acces necondiţionat la celulă.
Primul rând de celule de cuibărit începe la 30cm de podea, pentru a preveni tendinţa porumbeilor de a pune stăpânire pe întreaga podea.
Împerecherea porumbeilor se realizeză prin lăsarea perechii înshise într-o celulă timp de mai multe zile, cu o cantitate de apă şi hrană suficientă.
O mai bună igienă a celulei se realizază prin plasarea pe podeaua sa a unei cutii acoperite cu sârmă, care permite ca excrementele să ajungă în interiorul cutiei. Grilajul care acorperă cutia trebuie să fie foarte stabil şi rigid, deoarece porumbeii nu vor depune ouăle într-o celulă a carei podea este instabilă.
În funcţie de talia porumbeilor se aleg şi cuiburile. În general acestea sunt farfurii de lemn, plastic sau ceramică, cu diametrul de 22cm. Acestea pot fi căptuşite cu materiale speciale, care se aruncă odata cu excrementele. Mai există şi cuiburi de unică folosinţă, care sunt igienice şi economice.
Pasaj
Uşa laterală este destinată intrării în pasajul construit special pentru a facilita gestionarea porumbarului. Pentru o libertate mai mare de mişcare, este indicat ca lăţimea pasajului sa fie de 80-100cm. Acesta îi va permite crescătorului să verifice hrana şi apa, să asigure o igienă corespunzatoare, să verifice starea porumbeilor, precum şi să depoziteze diverse instrumente necesare creşterii porumbeilor sau, hrana, medicamentele, carnetele de notiţe.
Un mare avantaj al pasajului, este faptul că permite crescătorului să aibă acces la porumbei fără a îi deranja pe aceştia.
Odihnitoare
Există diferite tipuri de stinghii de odihnă. În construirea şi amplasarea lor trebuie să se ţină cont de mai mulţi factori, precum prevenirea murdăririi păsărilor cu excrementele celor care stau deasupra lor, sau prevenirea altercaţiilor dintre porumbei, deoarece locurile de odihnă sunt prea apropiate.
Urmărind aceste indicaţii, cele mai uzuale odihnitoare sunt cele în formă de acoperiş, care sunt realizate din doua scândurele de 25 cm îmbinate în unghi drept peste care se fixează orizontal o scândură de 12 cm lungime şi 3-5 cm lăţime, pe care va sta pasărea.
Un alt model de stinghii de odihnă sunt rafturile înclinate, care se realizează din scânduri fixate vertical în perete, cu o distanţă de 20cm între ele. Între acestea se aşează rafturi de 3,5cm lăţime, care au în partea din spate planuri înclinate pe care alunecă excrementele. Deşi la început porumbeii s-ar putea să stea invers, cu timpul se vor învăţa să se aşeze corect.
Deşi nu sunt recomandate, deoarece nu îndeplinesc condiţiile de mai sus, pentru odihna porumbeilor pot fi folosite şi barele simple cu lăţimea de 3cm.
Există diferite tipuri de stinghii de odihnă. În construirea şi amplasarea lor trebuie să se ţină cont de mai mulţi factori, precum prevenirea murdăririi păsărilor cu excrementele celor care stau deasupra lor, sau prevenirea altercaţiilor dintre porumbei, deoarece locurile de odihnă sunt prea apropiate.
Urmărind aceste indicaţii, cele mai uzuale odihnitoare sunt cele în formă de acoperiş, care sunt realizate din doua scândurele de 25 cm îmbinate în unghi drept peste care se fixează orizontal o scândură de 12 cm lungime şi 3-5 cm lăţime, pe care va sta pasărea.
Un alt model de stinghii de odihnă sunt rafturile înclinate, care se realizează din scânduri fixate vertical în perete, cu o distanţă de 20cm între ele. Între acestea se aşează rafturi de 3,5cm lăţime, care au în partea din spate planuri înclinate pe care alunecă excrementele. Deşi la început porumbeii s-ar putea să stea invers, cu timpul se vor învăţa să se aşeze corect.
Deşi nu sunt recomandate, deoarece nu îndeplinesc condiţiile de mai sus, pentru odihna porumbeilor pot fi folosite şi barele simple cu lăţimea de 3cm.
Recipiente pentru apă şi hrană
Recipientele de apă cele mai des folosite sunt cele de închise, de plastic. Acestea au rezervorul de apă în partea superioară, care poate avea o capacitate de 2,5-5l, iar în partea inferioară sunt prevăzute deschizături, prin care porumbeii îşi pot introduce capul şi pot bea apă. Aceste deschizături pot fi acoperite cu clape, pe care porumbeii învată repede să le deschidă, în scopul de a preveni murdărirea apei.
Vasele deschise nu sunt recomandate decât puilor, dar şi la aceştia ele vor fi înlocuite cu recipientele de plastic după 2-3 zile, însă sub atenta supraveghere a columbofilului, pentru a determina dacă puii le folosesc.
Apa din rezervor trebuie să fie mereu curată, rezervorul fiind curăţat cu atenţie de fiecare dată când este umplut. Recipientul trebuie plasat mai sus decât podeaua, pentru a preveni murdărirea apei.
Hrănirea porumbeilor pe jos nu este indicată deoarece hrana se amestecă cu excrementele, ceea ce poate duce la transmiterea bolilor. De aceea se recomandă folosirea unor recipiente speciale, care previn atât infestarea cât şi risipirea hranei, dar pot fi şi o modalitate de a stoca hrana pe mai multe zile.
Hrănitoarele clasice sunt vase plate de 40-100cm lungime (lungimea depinzând de numărul de porumbei) şi 3-4cm înălţime, care au deasupra un grilaj de protecţie de sârmă, ce împiedică porumbeii să se aşeze pe hrană. Între barele grilajului sunt doar 4cm, suficienţi cât să permită porumbelului sa-şi introducă capul printre ele, pentru a se hrăni.
Automatele de hrănire sunt bune în cazul în care crescătorul nu are posibilitatea de a hrăni porumbeii pentru mai multe zile, motiv pentru care introduce în aceste hrănitori cantitatea de hrană necesară pe mai multe zile.
Automatele pot fi cu motor, care se setează să umple vasul la anumite ore, sau automate care oferă hrană constant.
Forma automatelor de hrănire poate de asemenea să difere, ele putând fi fie dreptunghiulare, fie rotunde. Cele dreptunghiulare sunt cele mai des folosite; ele pot fi din lemn sau din placaj si au 40-60cm lungime, 35cm lăţime şi 50cm înălţime. Aceste automate pot stoca 10-12kg de hrană.
Gratarul de lemn şi grilajul de sârmă
Dacă nu se doreşte curăţarea zilnică a porumbarului, există posibilitatea amplasării pe jos , pe intreaga suprafaţă a podelei a unui grilaj de sârmă, înalt de 10 cm, sau a unui grătar de lemn, alcătuit dintr-o ramă solidă, pe care se fixează stinghii de lemn, late de 1,5cm, cu 1,5cm între ele. Aceste două alternative sunt foarte igienice, păstrând porumbeii departe de excremente şi permiţând curatarea periodica a podelei.
Voliera
Multe porumbare sunt prevăzute cu voliere pentru a proteja porumbeii de pericolele externe precum păsările de pradă, pisicile, cabluri electrice, şobolani sau vrabii purtătoare de paraziţi.
Voliera trebuie realizată din plasă cu ochiuri destul mici pentru a nu permite intrarea altor animale şi este de preferat să fie amplastă spre sud, pentru ca porumbeii să beneficieze cât mai mult de lumina soarelui. Stâlpii de susţinere trebuie fixaţi într-o fundaţie de beton, pentru a preveni eventualele pagube provocate de ger. Este recomandată plasarea unui strat de 20cm de pietriş pe jos, pentru o mai bună igienă. Dimensiunea volierelor diferă în funţie de numărul şi de speciile de porumbei, dar o dimensiune medie este de 3X3m.
Unele porumbare au partea dinspre voliera deschisă, asfel că porumbeii pot circula de voie. Cu toate acestea este necesară existenţa unei uşi care să poată fi închisă în caz de ploaie sau pentru a proteja porumbeii de temperaturile foarte scăzute de afară. O altă metodă de acces la volieră este printr-un orificiu, care la rândul său trebuie prevăzut, din motive asemănătoare cu cele prezentate anterior, cu o clapă de închidere.
Deoarece porumbeii petrec mult timp în volieră, este necesară amenajarea mai multor spaţii de odihnă, de la bare, “farfurii”, scânduri, acestea diferind de la o rasă la alta.
Recipientele de apă cele mai des folosite sunt cele de închise, de plastic. Acestea au rezervorul de apă în partea superioară, care poate avea o capacitate de 2,5-5l, iar în partea inferioară sunt prevăzute deschizături, prin care porumbeii îşi pot introduce capul şi pot bea apă. Aceste deschizături pot fi acoperite cu clape, pe care porumbeii învată repede să le deschidă, în scopul de a preveni murdărirea apei.
Vasele deschise nu sunt recomandate decât puilor, dar şi la aceştia ele vor fi înlocuite cu recipientele de plastic după 2-3 zile, însă sub atenta supraveghere a columbofilului, pentru a determina dacă puii le folosesc.
Apa din rezervor trebuie să fie mereu curată, rezervorul fiind curăţat cu atenţie de fiecare dată când este umplut. Recipientul trebuie plasat mai sus decât podeaua, pentru a preveni murdărirea apei.
Hrănirea porumbeilor pe jos nu este indicată deoarece hrana se amestecă cu excrementele, ceea ce poate duce la transmiterea bolilor. De aceea se recomandă folosirea unor recipiente speciale, care previn atât infestarea cât şi risipirea hranei, dar pot fi şi o modalitate de a stoca hrana pe mai multe zile.
Hrănitoarele clasice sunt vase plate de 40-100cm lungime (lungimea depinzând de numărul de porumbei) şi 3-4cm înălţime, care au deasupra un grilaj de protecţie de sârmă, ce împiedică porumbeii să se aşeze pe hrană. Între barele grilajului sunt doar 4cm, suficienţi cât să permită porumbelului sa-şi introducă capul printre ele, pentru a se hrăni.
Automatele de hrănire sunt bune în cazul în care crescătorul nu are posibilitatea de a hrăni porumbeii pentru mai multe zile, motiv pentru care introduce în aceste hrănitori cantitatea de hrană necesară pe mai multe zile.
Automatele pot fi cu motor, care se setează să umple vasul la anumite ore, sau automate care oferă hrană constant.
Forma automatelor de hrănire poate de asemenea să difere, ele putând fi fie dreptunghiulare, fie rotunde. Cele dreptunghiulare sunt cele mai des folosite; ele pot fi din lemn sau din placaj si au 40-60cm lungime, 35cm lăţime şi 50cm înălţime. Aceste automate pot stoca 10-12kg de hrană.
Gratarul de lemn şi grilajul de sârmă
Dacă nu se doreşte curăţarea zilnică a porumbarului, există posibilitatea amplasării pe jos , pe intreaga suprafaţă a podelei a unui grilaj de sârmă, înalt de 10 cm, sau a unui grătar de lemn, alcătuit dintr-o ramă solidă, pe care se fixează stinghii de lemn, late de 1,5cm, cu 1,5cm între ele. Aceste două alternative sunt foarte igienice, păstrând porumbeii departe de excremente şi permiţând curatarea periodica a podelei.
Voliera
Multe porumbare sunt prevăzute cu voliere pentru a proteja porumbeii de pericolele externe precum păsările de pradă, pisicile, cabluri electrice, şobolani sau vrabii purtătoare de paraziţi.
Voliera trebuie realizată din plasă cu ochiuri destul mici pentru a nu permite intrarea altor animale şi este de preferat să fie amplastă spre sud, pentru ca porumbeii să beneficieze cât mai mult de lumina soarelui. Stâlpii de susţinere trebuie fixaţi într-o fundaţie de beton, pentru a preveni eventualele pagube provocate de ger. Este recomandată plasarea unui strat de 20cm de pietriş pe jos, pentru o mai bună igienă. Dimensiunea volierelor diferă în funţie de numărul şi de speciile de porumbei, dar o dimensiune medie este de 3X3m.
Unele porumbare au partea dinspre voliera deschisă, asfel că porumbeii pot circula de voie. Cu toate acestea este necesară existenţa unei uşi care să poată fi închisă în caz de ploaie sau pentru a proteja porumbeii de temperaturile foarte scăzute de afară. O altă metodă de acces la volieră este printr-un orificiu, care la rândul său trebuie prevăzut, din motive asemănătoare cu cele prezentate anterior, cu o clapă de închidere.
Deoarece porumbeii petrec mult timp în volieră, este necesară amenajarea mai multor spaţii de odihnă, de la bare, “farfurii”, scânduri, acestea diferind de la o rasă la alta.
Trapa
Trapele sunt intrări simple, la care scândura de aterizare nu ajunge până în interiorul adăpostului. Deschizătura este înpărţită în segmente de 11cm (în cazul porumbeilor de talie mijlocie) cu bare de metal sau scândurele fixate de scândura de aterizare, care vor fi înclinate în partea de sus spre înteriorul adăpostului. Pentru ca intrarea să nu fie folosită de porumbei pe post de ieşire, se poate fixa pe muchia scândurii de
aterizare o bară rotativă care se învârte uşor spre interior la contactul cu picioarele porumbeilor. În scurt timp, porumbeii vor învăţa că nu pot ieşi din adăpost şi nu vor mai încerca acest lucru. Dacă se doreşte eliberarea porumbeilor din porumbar, se dă jos ansamblu de întrare, permiţându-se ieşirea acestora.
O altă posibilitate este cea ca ansamblul să prevadă o clapa care să permită ieşirea porumbeilor.
Intrări pendulante
Pentru a permite intrarea şi ieşirea de voie a porumbelului se poate fixa pe o axă de sârmă, montată deasupra intrării, un şir de pendule, lungi de 30cm şi cu o distanţă de 4cm între ele. Dacă pendulele se mişcă liber, porumbeii pot intra şi ieşi de voie. Acestea pot fi fixate cu o bară subţire de crescător, pentru a limite circulaţia porumbeilor.
Ventilaţia
Un element foarte important în menţinerea sănătăţii porumbeilor este ventilaţia. Scopul acesteia este de a menţine aerul din adăpost la fel de proaspăt şi de curat ca aerul de afară. O ventilaţie corespunzătoare permite ca păsările să stea relaxate, iar adăpostul să fie uscat şi mai curat.
Trapele sunt intrări simple, la care scândura de aterizare nu ajunge până în interiorul adăpostului. Deschizătura este înpărţită în segmente de 11cm (în cazul porumbeilor de talie mijlocie) cu bare de metal sau scândurele fixate de scândura de aterizare, care vor fi înclinate în partea de sus spre înteriorul adăpostului. Pentru ca intrarea să nu fie folosită de porumbei pe post de ieşire, se poate fixa pe muchia scândurii de
aterizare o bară rotativă care se învârte uşor spre interior la contactul cu picioarele porumbeilor. În scurt timp, porumbeii vor învăţa că nu pot ieşi din adăpost şi nu vor mai încerca acest lucru. Dacă se doreşte eliberarea porumbeilor din porumbar, se dă jos ansamblu de întrare, permiţându-se ieşirea acestora.
O altă posibilitate este cea ca ansamblul să prevadă o clapa care să permită ieşirea porumbeilor.
Intrări pendulante
Pentru a permite intrarea şi ieşirea de voie a porumbelului se poate fixa pe o axă de sârmă, montată deasupra intrării, un şir de pendule, lungi de 30cm şi cu o distanţă de 4cm între ele. Dacă pendulele se mişcă liber, porumbeii pot intra şi ieşi de voie. Acestea pot fi fixate cu o bară subţire de crescător, pentru a limite circulaţia porumbeilor.
Ventilaţia
Un element foarte important în menţinerea sănătăţii porumbeilor este ventilaţia. Scopul acesteia este de a menţine aerul din adăpost la fel de proaspăt şi de curat ca aerul de afară. O ventilaţie corespunzătoare permite ca păsările să stea relaxate, iar adăpostul să fie uscat şi mai curat.
